Pe vremea cand nu stiam nimic am cunoscut-o pe prima Marie. Era bunica mea si a fost cea care mi-a adus povestile in realitate. Nu imi citea povesti, imi facea povesti din zilele obisnuite traite in ograda ei. Nici nu stiu sigur daca stia vreun descantec dar atunci cand spuneam ca ma doare ea spunea sunea ca stie sigur ce sa faca pentru a imi trece. Ma lua in brate,ma mangaia pe cap si spunea niste cuvinte la intamplare dar, umplute cu iubirea ei si cu increderea mea in ea, tot timpul produceau magia vindecarii.
Prima mea Marie a fost si prima mea lectie importanta – lectia iubirii neconditionate. Pana si cand greseam peste masura, ea era singura care ma iubea ca si cand nu am gresit absolut nimic. Nici mama nu reusea asta, dar bunicii mele ii era natural sa fie asa. Avea o pensie de 300 de lei si cu toate astea , de fiecare data cand plecam din vizita de la ea, eu plecam cu bani pe care ea mi-i dadea pe ascuns. Am crescut si am inceput sa cumpar si eu lucruri cand mergeam la tara. Ii cumparam portocale, banane si suc si ea, le tinea cate o saptamana , pana la urmatoarea mea vizita, pentru a mi le oferi tot mie. Cand am mers prima oara cu un barbat in vizita la ea, a facut focul la gratar, a taiat o gaina, a carat galeti de apa de una singura si ne-a facut o masa pe cinste, pe care a strans-o tot singura. La plecare mi-a spus:
– „Nu e bun de nimic maica, dar daca tu il iubesti, il iubesc si eu.”
Mi-a spus asta cu atata caldura de am trecut peste prima parte a frazei ca si cand nu as fi auzit-o. Am inteles tarziu ca un barbat care se uita la o femeie in varsta cum depune efort dar nu se ofera sa o ajute, chiar nu e bun de nimic.
Am mers apoi cu prietenii mei la ea si, mai mai sa il dezbrace pe unul dintre ei pentru a ii coase blugii(cumparati rupti,ca asa era modelul). La plecare mi-a dat un pic mai multi bani sa fie sigura ca am suficienti pentru blugi intregi :).
Inainte sa moara , in salonul spitalului, colega ei de suferinta era mama unui senator. In cele 20 de zile in care am mers zilnic la ea, mereu imi spunea ca la doamna de langa nu vine nimeni. Din a treia zi am inceput eu sa vin la amandoua. A insistat ca si doamna de langa sa aiba margele la gat, ca asa ii sade frumos unei femei si i-a dat una din singurele 2 perechi pe care le-a avut toata viata. Niste margele de 2 lei dar, absolut necesare unei femei.
Aceasta a fost prima mea Marie, marea mea iubire.
Pe Maria Timuc aveam sa o cunosc cam in perioada in care mamaia mea se imbolnavea. Avea copilul la mama in clasa si cand a auzit-o pe mama ca ma confrunt cu atacuri de panica a rugat-o sa ma trimita la ea. Psiholog de meserie, cand am ajuns la prima sedinta cu ea eram terorizata de-a dreptul ca sigur sunt nebuna daca am nevoie de aceasta intalnire. Nu am facut nicio sedinta ci practic am stat de vorba cu un om intelept din a carui energie plina de iubire si bunatate, am inceput sa ma hranesc. Imi dadea sfaturi despre cum sa ma impac cu mine si cu faptul ca sunt slaba, imi dadea sfaturi despre cum sa ma impac cu viata si cu toate cele ce nu le intelegeam si ma incuraja sa scriu. A fost Maria care mi-a oferit cea de-a doua lectie importanta – toti suntem perfecti asa cum suntem. Inca o sun din cand in cand dupa mai bine de 10 ani de la prima intalnire care mi-a schimbat viata in bine.
Cea de-a treia Marie a vietii mele, Mioara mai exact, este mama celui cu care imi impart viata. Da, dincolo preconceptiile desre soacre,unul din cele mai frumoase cadouri primite de la iubitul meu, este faptul ca o are pe ea ca mama. I-am spus acestei femei si ceea ce ascundeam de toti cei care ma cunosc. Ma privea exact ca mamaia … nu m-a judecat niciodata chiar daca, orice mama isi doreste ce e mai bun pentru copilul ei si eu traiam cu impresia ca partile mele ascunse nu ma transforma chiar in ce e mai bun pentru copilul ei. Atata bunatate si intelepciune pe care i-o simteam in glas si in privire m-au convins ca avea sa fie Maria mea cu numarul 3, lectia mea despre maturitate si responsabilitate. Sa o explic altfel. Sunt departe de a fi femeia care trebuie unui barbat. Nu stiu sa calc, inca spal prost si curatenia nu e punctul meu forte. Cu toate astea „soacra mea” ma place sincer si asteapta sa cresc. M-a invatat sa gatesc, de la distanta si prin telefon dar a scos bucatareasa ascunsa din mine cateodata. M-a incurajat si unde credeam ca nu sunt in stare de nimic si atunci am devenit in stare. A fost prima pe care am anuntat-o cand am facut ceva bun cu viata mea si prima persoana careia i-am oferit primul meu autograf, pe cartea scrisa de mine, prin ajutorul indirect al celor 3 Marii. La 3 voi fi la ea pentru a ii spune „la multi ani” in timp ce ma infrupt din tortul demential pe care il face 🙂 .